Cel de-al 11-lea sezon „Românii au talent” debutează în februarie

Written by on decembrie 29, 2020

Cel de-al 11-lea sezon „Românii au talent” debutează în februarie

Doar unusiunu!!

Anul 2021 începe în forță cu un nou sezon „Românii au talent”. Îndrăgitul show de divertisment va începe la PRO TV în luna februarie. Află ce au declarat membrii juriului.

Sub titulatura #unușiunu, noul sezon „Românii au talent” promite să le aducă telespectatorilor adevărate spectacole de divertisment, momente emoționante și concurenți surprinzători. Cel de-al 11-lea sezon va reveni în casele românilor în luna februarie, data exactă nefiind încă anunțată.

„Talente unul și unul, jurați unul și unul, prezentatori unul și unul, public unul și unul, români unul și unul, un sezon cum n-a mai fost altul. Vă promit”, a transmis Florin Călinescu.

Noul sezon aduce o serie de schimbări. Una dintre ele o reprezintă Alexandra Dinu, care a luat loc pe scaunul de jurat, în locul lui Mihai Petre. În trecut, Alexandra a prezentat emisiunea ProMotor de la PRO TV în 2004 şi pe parcursul carierei sale a jucat în 10 seriale TV în Italia, dar şi în producţii hollywoodiene alături de Adrien Brody sau Antonio Banderas. Despre participarea la „Românii au talent”, Alexandra a spus:

„Onoarea de a fi jurat și spectator deopotrivă al unui show extraordinar a fost depășită de mândria și bucuria de a vedea atât de mulți români talentați, liberi și frumoși”.

O altă schimbare îl privește pe Andi Moisescu. Acesta va fi înlocuit de Smiley în ultima parte a emisiunii, până acum prezentator al show-ului. Decizia a fost luată de producători, după ce Andi Moisescu a fost testat pozitiv cu SARS-CoV-2 în timpul filmărilor.

În luna septembrie a acestui an au avut loc preselecțiile pentru noul sezon. Caravana „Românii au talent” a ajuns în șapte orașe. Echipa căutătorilor de talente a asigurat toate condițiile de siguranță: de la distanța socială atât în sălile de casting, cât și în zonele de așteptare, la asigurarea măștilor și a soluțiilor de dezinfectare.

 

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background