David Guetta & MORTEN – Dreams (feat Lanie Gardner)

Written by on decembrie 27, 2020

David Guetta a rupt Internetul pe 18 decembrie, atunci când a lansat videoclipul piesei „Dreams”, un remix al celebrului hit Fleetwood Mac. Piesa o ştiam deja, dar vizualul e complet nou şi include un star TikTok, Doggface, care îşi spune povestea sa pur americană şi care defineşte spiritul liber. Vizionaţi clipul în articol.

„Dreams” este o piesă a celor de la Fleetwood Mac, care a primit o sumedenie de coveruri şi remixuri, iar David Guetta a ales să colaboreze cu MORTEN şi solista Lanie Gardner pentru acest remix nou. Pe Lanie Guetta a descoperit-o pe YouTube, iar pe Doggface pe TikTok. Bărbatul s-a viralizat cu câteva luni în urmă atunci când a apărut pe reţelele de socializare într-un clip de câteva secunde, fredonând piesa Fleetwood Mac şi dându-se cu skateboard-ul în vreme ce bea cu poftă suc de fructe.

Expresia sa facială de relaxare şi linişte au devenit definiţia libertăţii complete şi a lipsei de prejudecăţi. De această dată Doggface, pe numele său real Nathan Apodaca îşi arată spiritul liber într-un videoclip ceva mai complex, care începe tot cu el pe skateboard, călătorind în desert, cu drumul infinit în faţă. Cadrul îngust de TikTok se lărgeşte apoi şi începe un adevărat trip EDM, un videoclip ca în vremurile bune ATB şi Tiesto. Doggface face skateboarding zi şi noapte, prin peisaje superbe din SUA, face selfie-uri cu fani şi trece pe lângă o sumedenie de personaje trăznite.

I se alătură skateri, câini, puştani rebeli şi până la urmă ajunge la capătul drummului, pe un ponton, fix ca Forrest Gump, cu o barbă pe măsură. Apoi începe să meargă pe apă spre apusul infinit…

Piesa aminteşte de trance-ul anilor ’90, cu sintetizatoare care gâdilă plăcut urechile şi o voce plină de emoţie. Nathan Apodaca a contribuit de unul singur la reintrarea piesei Fleetwood Mac „Dreams” în topuri în 2020, prin clipul său viral. Brusc hitul din 1977 devenise cel mai descărcat single de pe iTunes. Între timp solista de 21 de ani Lanie Gardner a făcut un cover pe YouTube, care a strâns 7 milioane de vizualizari, atrăgându-i atenţia lui David Guetta.

În 2020 Guetta a lansat piesa „Let’s Love” alături de Sia, iar în 2019 ne-a fermecat în ultima zi de UNTOLD cu un set plin de energie.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background